1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13

Epistola către Evrei a Sfântului Apostol Pavel

traducerea ortodoxă
Instit. Biblic şi de Misiune

Capitolul 1

    1. După ce Dumnezeu odinioară, în multe rânduri și în multe chipuri, a vorbit părinților noștri prin prooroci,
    1. În zilele acestea mai de pe urmă ne-a grăit nouă prin Fiul, pe Care L-a pus moștenitor a toate și prin Care a făcut și veacurile;
    1. Care, fiind strălucirea slavei și chipul ființei Lui și Care ține toate cu cuvântul puterii Sale, după ce a săvârșit, prin El însuși, curățirea păcatelor noastre, a șezut de-a dreapta slavei, întru cele prea înalte,
    1. Făcându-Se cu atât mai presus de îngeri, cu cât a moștenit un nume mai deosebit decât ei.
    1. Căci căruia dintre îngeri i-a zis Dumnezeu vreodată: "Fiul Meu ești Tu, Eu astăzi Te-am născut"; și iarăși: "Eu Îi voi fi Lui Tată și El Îmi va fi Mie Fiu"?
    1. Și iarăși, când aduce în lume pe Cel întâi născut, El zice: "Și să se închine Lui toți îngerii lui Dumnezeu".
    1. Și de îngeri zice: "Cel ce face pe îngerii Săi duhuri și pe slujitorii Săi pară de foc";
    1. Iar către Fiul: "Tronul Tău, Dumnezeule, în veacul veacului; și toiagul dreptății este toiagul împărăției Tale.
    1. Iubit-ai dreptatea și ai urât fărădelegea; pentru aceea Te-a uns pe Tine, Dumnezeule, Dumnezeul Tău cu untdelemnul bucuriei, mai mult decât pe părtașii Tăi".
    1. Și: "Întru început Tu, Doamne, pământul l-ai întemeiat și cerurile sunt lucrul mâinilor Tale;
    1. Ele vor pieri, dar Tu rămâi, și toate ca o haină se vor învechi;
    1. Și ca un pe un veșmânt le vei strânge și ca o haină vor fi schimbate. Dar Tu același ești și anii Tăi nu se vor sfârși".
copiere simplă
copiere cu trimitere
copiere cu formatare

1 2 3 4 5 6 7 8 9 10 11 12 13


 
© 2013 DeiVerbum.ro - un proiect dezvoltat de Catholica.ro în colaborare cu Ercis.ro şi EdituraSapientia.ro